The Society of Competition: From Envy to Capitalist Emulation / Societatea competiției: de la viciul invidiei la emulația capitalistă/ 153-178

Abstract

In 1754, Rousseau thought of envy and shame as judgments about oneself based on the judgment of the others and increasing in the context of comparisons and social inequalities. One century later, in his edifying discourses, Kierkegaard warned of the peril of comparing ourselves to the others, regarding comparison as a source of individual unhappiness. Beyond these historical landmarks, I will trace the role and prevalence of an emotion, from a vice which has been listed as one of the seven deadly sins (envy) to its conversion into an economic virtue (competition) that enhances accumulation and consumption. The destiny of this vice appears to be inextricably linked to the fact that the individualism of Western societies in recent decades has provided their members with a private sphere (including vices), but at the same time it has created an inter-individual visibility in which everyone compares their level of well-being with the welfare of their neighbour. So what kind of ethics does the spirit of capitalism truly presuppose as an ideological commitment? Which is the true correlation between the capitalist principle of continuous accumulation and what we often call the “consumer society”? Which is the role of competition and envy in regulating the mechanisms of capitalism and in stimulating consumption and overproduction? Which are the psychological resources for amplifying consumption in connection with the abundance of goods? Is today’s capitalism based on the same ethical and psychological structures that formed the underground foundations of the birth of capitalism almost three centuries ago? The nodal point of these inquiries could be the critique of a “society of competition” in which the old moral imperatives are overturned in the urge to outclass our neighbour, and when several critical theories of the twentieth century describing a “consumer society”, a “society of the spectacle”, or a “society of abundance” demonstrate again their significance.

Rezumat

În 1754, Rousseau considera invidia și, complementară acesteia, rușinea drept judecăți despre sine care pornesc de la celălalt și care sporesc în contextul comparațiilor și al inegalităților sociale; în 1846, Kierkegaard avertiza, într-un discurs omiletic, asupra comparației cu celălalt ca sursă a nefericirii individuale. Dincolo de aceste repere istorice, voi urmări destinul unui afect, de la situarea sa printre păcatele capitale (invidia) la convertirea sa într-o virtute economică (competiția) care potențează astăzi acumularea și consumul. Acest destin apare ca fiind indisolubil legat de faptul că individualismul societăților occidentale din ultimele decenii a asigurat membrilor acestora o sferă privată (dedicată inclusiv viciilor), dar, în același timp, s-a bazat pe o vizibilitate interindividuală în spațiul căreia fiecare își compară nivelul de bunăstare cu cel al aproapelui. Ce etică mai presupune, așadar, spiritul capitalist ca angajament ideologic? Care este cu adevărat corelația între principiul capitalist al acumulării continue și ceea ce numim adesea „societate de consum”? Care este rolul competiției și al invidiei în reglarea mecanismelor capitalismului și în stimularea consumului? Care este motorul psihologic al amplificării consumului proporțional cu abundența mărfii? Este capitalismul târziu de azi fondat pe aceleași structuri etice și psihologice care au constituit fundamentele subterane ale nașterii capitalismului în urmă cu aproape trei secole? Punctul nodal al acestor interogații va fi critica unei „societăți a competiției” în care vechile imperative morale se răstoarnă în îndemnul de a ne surclasa aproapele, iar discursurile secolului XX care descriau, pe diverse voci, o „societate de consum”, o „societate a spectacolului” sau o „societate a abundenței” se întâlnesc, demonstrându-și, în parte, potențialul de reiterare.